Articole Nașpa Rău

Un articol de 350.000 lei vechi

Acum câteva zile, plimbându-mă prin oraș, am trecut pe lângă o librărie, în vitrina căreia stătea ademenitor „Codul lui Da Vinci”. Ignorasem cartea respectivă de multe ori, dar până la urmă forțele întunericului au câștigat bătălia: peste cinci minute ieșeam pe ușa librăriei cu cartea în mână și cu 350.000 de lei mai puțin în buzunar. Ieri am terminat-o de citit. Și dacă tot am dat banii pe ea, și tot am citit-o, de ce să nu scriu și un comentariu? Nu voi insista pe aspectele tehnice, pe detaliile fiecărui secret în parte (dacă vreți să aflați care sunt, citiți cartea), ci pe anumite aspecte disparate care mi-au atras atenția.

Rezumatul

Custodele muzeului Luvru, Jacques Sauniere, este ajutat de un călugăr albinos să dea colțul taman în muzeu. Înainte să expire, moșul face tot posibilul să lase un mesaj criptic către nepoata sa, Sophie Neveau (criptograf profesionist în cadrul poliției), și către un profesor american, Robert Langdon. Mesajul are ca scop salvarea unui secret, al cărui ultim păstrător era Sauniere, ca șef al unei organizații secrete. Langdon și Sophie trec prin tot felul de dificultăți, urmăriți fiind de un set eterogen de băieți răi, și descifrează secretele pas cu pas. În final totul se termină cu bine, secretul e aflat dar nedivulgat, iar între cei doi urmează să se înfiripe o relație intimă, care din păcate nu a mai încăput în paginile cărții.

Secretul

Secretul se dovedește a fi relația dintre Isus Cristos și Maria Magdalena (sau mă rog, documentele care să ateste această relație), care cică erau soț și soție. Mai mult, aceștia au avut și copii, iar urmașii lor trăiesc și în ziua de azi. Dar nu numai atât, ci protagonista principală, Sophie, este unul dintre acești urmași!

Ce e tare

1. Isus căsătorit, și cu copii? Cartea spune că arta e plină de dovezi criptate ale acestui adevăr – una din aceste dovezi fiind pictura „Cina cea de taină” a lui Da Vinci. Uite, tocmai am descoperit și eu personal o dovadă, la fel de semnificativă ca cele invocate în carte. Nu spunem noi, românii, că „ce-i frumos, și lui Dumnezeu îi place”? Nu a fost Maria Magdalena interpretată de Monica Bellucci în filmul „Patimile lui Cristos”? Păi dacă și fanaticii catolici ca Mel Gibson sunt de acord că Maria Magdalena era o bunăciune, de ce nu ar fi fost suficient de bună pentru Isus? Plus că mie mi se pare foarte corect: păi dacă Dumnezeu l-a pus pe Isus să se nască, să trăiască și să moară ca un om obișnuit, de ce să nu-i fi acordat și privilegiile pe care le au oamenii obișnuiți?

Mie personal nu cred că mi-ar displace un astfel de Isus. Cu ce anume s-ar schimba religia? Oare ar avea femeile parte de mai multă considerație? Sau ar părea cu adevărat ridicoli călugării sau călugărițele? A doua parte sigur nu, pentru că deja sunt ridicoli.

2. Dezlegarea misterelor sub presiunea constantă a urmăririi și a amenințărilor. Evident, este un clișeu folosit în multe cărți și în multe filme, iar cititorii „culți” vor spune că e ridicol. Totuși, nu e deloc așa. Toți cei care au lucrat la un proiect sub amenințarea unui deadline apropiat știu că mintea omului este în stare de lucruri nebănuite atunci când mai sunt câteva ore până la predarea finală, iar tu mai trebuie să scrii încă 10 pagini de documentație și să mai faci și o prezentare Powerpoint. Diferența este că în cartea lui Dan Brown deadline-ul avea un înțeles mult mai literal.

3. Biserica este prezentată într-o lumină destul de negativă, autorul trimițând câte un șut bine plasat prin sutană preoților și călugărilor. Totuși, nu are curajul să meargă până la capăt, și până la urmă o cam scoate basma curată, o victimă a unor alte organizații obscure.

4. Robert Langdon și Sophie Neveau au o relație, care nu este descrisă dar este sugerată ca iminentă. Vă dați seama ce „balls” are Dan Brown? Sophie Neveau este urmașa lui Isus Cristos, iar Robert Langdon pur și simplu își bagă ceva în ea!

Ce e cam nașpa

Nu mi-a plăcut modul artificial în care era prelungit suspansul. În mod special m-a enervat incidentul în care Sophie a rupt relațiile cu bunicul ei, cu care nu a mai vorbit apoi zece ani. Ni se prezintă la un moment dat un flashback în care Sophie își surprinde bunicul, împreună cu alte persoane de vază ale societății, în mijlocul unui ritual secret. Sophie vede ceva care o marchează pentru mult timp, și decide să nu mai aibă de a face cu bunicul ei. Nu ni se spune ce a văzut decât cu vreo două sute de pagini mai încolo, lăsând timp minților noastre bolnave să imagineze cele mai sadice scenarii. Să fie oare vorba de un sacrificiu uman? Sau animal? Sau ceva perversiuni sexuale deviante? Nici pomeneală de asta: era vorba de un simplu act sexual. Ok, înțeleg că nu e o plăcere să vezi bătrâni făcând sex, și probabil că e și mai neplăcut dacă respectivul bătrân ți-e bunic, dar totuși! Mai mult, Sophie nu era copil, ci avea douăzeci și ceva de ani, ori să nu-mi spună mie cineva că o franțuzoaică de douăzeci de ani se șochează așa ușor când e vorba de sex!

Un alt moment în care suspansul a fost prelungit în mod idiotic a fost legat tot de Sophie, și anume de secretul morții familiei ei. Ea știa că au murit într-un accident de mașină, dar bunicul ei îi spuse la un moment dat că există un secret în legătură cu acest incident. Evident, acest secret nu îl aflăm decât tot la sfârșitul cărții. Care ar fi putut fi secretul? Evident, faptul că familia ei a fost omorâtă! Deci avem un accident, și avem un secret – este chiar așa de greu să-ți imaginezi că a fost o crimă?

Ce e stupid

Evident că o carte scrisă de un american nu poate să ducă lipsă de urmăriri auto. Totuși, niciodată nu am văzut o situație mai ridicolă decât cea prezentată aici: eroii noștri fug de poliție în mașina tipei, care este un Smart! Ca să salveze oarecum situația, americanul se dovedește foarte sceptic și contrariat când dă cu ochii de mașină, dar Sophie îi spune că Smart consumă doar un litru la suta de kilometri. Trecând cu vederea faptul că această informație este o aiureală (consumul în oraș este cam șase litri), merită pusă întrebarea: de ce oare nepoata custodelui de la Luvru, care era o persoană foarte sus-pusă, se zgârcește la consumul de benzină. Ecologia, evident! Criza petrolului! Trebuia să apară o trimitere spre problemele contemporane.

Ce e cretin

Dacă un american scrie o carte rezonabilă, cu elemente interesante și elemente stupide, este nevoie de un editor român, în acest caz Editura RAO, pentru a adăuga un element de cretinism autentic. Nici nu apucă bine personajele cărții să contureze o variantă alternativă a vieții lui Isus, că suntem pocniți în cap cu un disclaimer în josul paginii:

Pag. 249: Aici și în continuare, toate referirile și interpretările istoriei ecleziastice, în special, și ale istoriei, în general, constituie punctul de vedere al autorului. Deoarece această lucrare este o lucrare de ficțiune, autorul și-a permis nenumărate licențe care trebuie tratate ca atare.

Să mori tu? Chiar e nevoie să mi se amintească faptul că într-o operă de ficțiune teoriile expuse sunt ale autorului! De ce să nu se introducă astfel de disclaimere și în alte opere: de exemplu, în „Harap Alb”, să ni se spună că nu e posibil ca un cal să mănânce jeratic, sau să vorbească. Sau în desenele animate, să ni se spună că un motan nu poate inventa o cursă de șoareci!

Poate aș fi trecut cu vederea această abatere, dar peste trei pagini văd asta:

Pag. 252: Aceste afirmații ale lui Dan Brown au stârnit numeroase controverse. Nenumărați specialiști în istorie și teologie și-au exprimat punctele de vedere. Editura RAO le va oferi în curând cititorilor săi cărți care prezintă toate aceste luări de poziție.

Adică nu numai că galbenul din chiloți i-a convins că pentru salvarea sufletului mai este necesar să se dezică de autor, dar profită de ocazie pentru a mai face puțină publicitate și cărților viitoare ale editurii, scrise de „specialiști adevărați”. Dacă îți salvezi și sufletul și îți îngroși și punga e perfect!

Către specialiștii care demontează teoriile lui Dan Brown

Dragi dobitoci: deși sunt sigur că Dan Brown a scris o grămadă de chestii din burtă, sau auzite din surse nu prea sigure, este meritul lui, și numai al lui, că a reușit să vândă milioane (sau zeci de milioane) de exemplare în întreaga lume. Știu că printre forțele care vă mână în efortul vostru se află și dorința de a aduce lumii adevărul, dar de asemenea știu că vreți să profitați de popularitatea acestei cărți pentru a mai face și voi un ban cinstit. Recunoașteți sincer: v-ar fi citit cineva dacă nu era Dan Brown?

Ultime impresii

Știu că voi revolta pe mulți spunând că mi-a plăcut. De ce să nu-mi placă? De distrat m-a distrat, de pus pe gânduri m-a pus pe gânduri, iar dacă pe lângă toate astea mai trage și câte un șut bisericii este și mai bine. Adevărul e că aș fi preferat să se termine altfel, cu un pic de zgâlțâire a scaunului papal, dar autorul și-a dat seama că asta ar fi fost extrem de neverosimil. Totuși, vorbim despre genul de oameni care spuneau că Pământul e plat în ciuda tuturor dovezilor științifice.

Dar tot mi-ar fi plăcut o zgâlțâire serioasă a Bisericii. Așa, de-al Dracului.

Aaa, și încă ceva: să nu primesc mesaje de genul „se scrie Iisus, nu Isus”, pentru că limba română acceptă ambele variante. Spre deosebire de biserică (observați folosirea lui b mic), limba nu a rămas în Evul Mediu.