De la public

Babalâcii din Bukale

Babalacii de Bucuresti e multi si atot-stiutori. Ei circula numai cu “suprafata” caci nu au abonament gratuit de metrou. Si apoi metroul le aminteste de groapa asa ca ne inghesuie pe noi ce trebuie sa ajungem la slujbe in oras. Ei vorbeste dar numai tare si agramat (ati auzit pe vreunul care sa vorbeasca ingrijit? aceia tac probabil!) caci sint tari de ureche si opiniile emise de ei sint perle de intelepciune ce trebuie savurate de absolut toata lumea, fara exceptie.

Sint doua tipuri de conversatii si difera subtil in functie de mijlocul de transport. In autobuze discuta cum ii trateaza soferul ca pe niste saci de cartofi cind acesta trebuie sa puna o frina in trafic. Evident se dau de-a rostogolul peste tine [caci nu se tin], te calca amarnic pe picioare-ambele, ca sa nu poti dupa aia sa mai stai pe ele- si apoi se uita urit la tine si te apostrofeaza ca de ce i-ai impins. Frina este semnalul ca sint intre prieteni, mai intii se consoleaza reciproc si apoi discuta despre preturi. Sint experti in pretul piinii si stiu ca in partea cealalta a orasului piinea este mai ieftina cu 100 de lei. Evident ca daca ar trebui sa plateasca biletul ar sta acasa si ar cumpara piine de la colt si nu ne-ar mai calca pe picioare. Pentru ca este vorba despre autobuze: linia 300 pe care o foloseam eu [si care are un traseu foarte util] este – cred eu – linia cea mai aglomerata din Bucuresti. Si pentru ca este singura care deserveste B-dul 1 Mai si ajunge in centrul-centrului la mitica Piata Amzei, este sufocata de babalici hotariti de ambe sexe. Ce conteaza ca trebuia sa ajung la serviciu? Te imbrincesc pe scara, se uita la tine cu ochiul dracului cind se intimpla stai jos si evident refuza sa se miste.

Intr-o zi super-imputit-de-calda de vara cind ma intorceam acasa cu 300 si masina era bucsita ca nu puteai sa cazi jos iaca am incercat sa cobor si eu la statia mea (Piata 1 Mai). Din pacare statia nu este aproape de capat si aglomeratia este mare. Iata ca in virful scarii pe care trebuia sa cobor sta un babalic din seria furiosilor cronici. L-am rugat frumos sa se dea la o parte ca trebuie sa cobor. Nimic! Se uita la mine cu o fatza din aia de activist pensionat si imi zice ca nu se da si ca sa cobor eu la urmatoarea statie, cam un kilometru mai departe. Cum sa cobor? Sa zbor? I-am pus o mina in git babalicului si l-am imbrincit pe scari in jos! Aii ce tapaj a facut!! dar s-a urcat repede la loc nu cumva sa piarda masina. Dupa faza asta nici ca am mai dat locul cind il aveam. Il dadeam la batrini care in mod evident erau la capatul puterilor. Cu restul o tratam uitindu-ma la ei de 2 ori mai urit ca ei la mine.

Al doilea tip de conversatie este si mai scirboasa: ea are loc in tramvaie [care se misca mai incet si au trasee mai lungi ca autobuzele de obicei]; ea graviteaza involuntar in jurul temei “Ce Bine Era Inainte”. Si discuta si vorbesc si o intorc de pe o parte pe alta: ca aveam destui bani, ca aveau slujbe, ca le era bine si nu aveau grija zilei de miine. Cretinismul asta patologic imi intoarce stomacul pe dos: eu eram copil, stateam in frig, nu aveam cu ce ma spala [caci nu era apa calda cu lunile], temele mi le faceam la luminare. Mama mea nu era din clasa muncitoare, ci din mult-urita clasa inamica a intelectualilor. Nu avea pile nici la alimentara nici la aprozar nici lalibrarie. Mincam snitzel din salam de soia si piine veche reciclata la fabrica [da!, piinea “alba” avea cocoloase maron care erau de fapt piine veche remacinata]. Salariul mamei mele era redus cu 35% pentru ca uzina in care lucra nu facea planul. In acelasi timp clasa muncitoare [cara lucra in “Acord Global”] lua 5-10 mii lei pe luna si evident nu li se “retinea” din salariu. Eu am fost in acea fabrica, prin sectii inainte si putin dupa ’90. Astia NU FACEAU NIMIC. Furau cit puteau si isi luau banii la salar.

Evident ca nu puteai pleca pe “afara” si daca aveai dosar la Seku cu “pete” [rude fugite] aveai 0% sanse de succes in societatea comunista. Deci ansamblurile astea rincede de gura-matze-cur (tuburi digestive ambulante cu 2 neuroni) uita, poleiesc mizeria crunta ce am trait-o (poate ei aveau ceva pile la un restaurant sa la un abator?) si ar vrea-o inapoi.

Atita vreme cit astia mai au drept de vot Romania va muri cu PDSR-ul de git [care ii lucreaza jugulara]. Din pacate clasa muncitoare (care voteaza cu “cine trebuie”) este acum clasa pensionara – platita evident din impozitele cu care sint eu jupuit.

Mai exista o categorie de babalici-barbati care este si mai iritanta: ii recunosti dupa palarie si costumul ponosit. Mai poarta din cind in cind baston. Ei sint fostii functionari, semi-docti, cu pareri ferme despre orice, cu gustul puterii asupra plosnitzelor care veneau la ghiseu cu vreo nenorocita de cerere. Ei traiesc cu convingerea ferma ca trebuie sa faca morala tuturor.

Si iata ca teza comunista a luptei si a urii de clasa este vie si o practicam cu totii: ei ii urasc pantru ca stau, put, nu gindesc si se privesc cu nostalgie la trecutul cind eu eram “jos” si ei erau “sus”. Ei ma urasc pe mine pentru ca fac lucruri pe care ei nu le-au facut niciodata si nici nu le mai pot face si acum ei sint “jos”. Din pacate “ei” sint mai multi si voteaza cu fostii activisti si secretari 2 care sint la fel ca si ei: pensionari. De data asta membrii ai organului PSD.

Vlad (Da Bad Hair)