Articole Nașpa Rău

Cuvinte injurioase care încep cu B: bănci, bancheri

În articolul meu anterior, de la care a trecut ceva vreme (deoarece, ca orice om normal, și mie îmi e mai ușor să fac mișto de necazurile altora decât de ale mele), spuneam la un moment dat că e bine ca oamenii să–și țină banii la bancă, pentru că e mai ieftin decât cumpărarea unei uși metalice sau a gratiilor de la geam. Ei bine, se pare că e posibil să mă fi înșelat, deoarece tagma economiștilor nu doarme, căutând periodic metode de a strica chiar și lucrurile aparent indestructibile.

Vom vorbi în continuare de geniile din conducerea Băncii Canaliilor Retardate, care au descoperit o nouă metodă de a fura bani pe cale legală: taxarea conturilor inactive. Mai precis, dacă ai avut la un moment dat un cont curent, și apoi, din diferite motive (ai uitat de el, ai plecat din țară, ai dat colțu’) contul respectiv nu a mai avut activitate timp de trei luni, vei fi taxat cu 15 euro pe lună drept taxă pentru operarea acestui cont. Evident, ei sunt niște băieți de treabă, și te anunță din timp, printr-o scrisoare, pe care însă e foarte posibil să nu o primești dacă ți-ai schimbat între timp domiciliul.

Eu nu am primit o astfel de scrisoare, dar mulți cunoscuți de-ai mei au primit, și m-am decis să aflu dacă e adevărat. Am dat o fugă până la bancă, și acolo am primit informația liniștitoare cum că această măsură este valabilă doar pentru conturile în valută (deocamdată?), în care există sume mai mici de 50 de euro. Întrebarea mea de bun simț a fost: nu e mai bine să luați banii din aceste conturi, și să le închideți automat? Răspuns: păi poate că respectivii clienți vor să-și recupereze banii. Mda, sigur, ai 5 euro în cont, ai uitat de ei, și ești dispus să plătești câte 15 euro pe lună timp de vreo juma’ de an ca să ai posibilitatea de a-i recupera. De fapt, ce știu eu, poate că au valoare sentimentală…

De ce ar lăsa un om 5 euro în cont? Păi hai să vedem: să zicem că ai 1000 de euro și vrei să-i ții la adăpost de mâini dibace. Ca tot omul, mergi la bancă, și faci un cont de depozit pe 3 luni. Înjuri în gând când vezi că dobânda e doar 2% pe an, dar gândul la posibilitatea ajungerii lor în mâinile unor foști lăcătuși-mecanici de la CUG, actual lăcătuși-mecanici de noapte pe cont propriu te determină să înmânezi banii casieriței. Peste 3 luni probabil că ai nevoie de bani, te prezinți la bancă și vezi că banii tăi abia au produs 5 euro dobândă. Ridici cei 1000 de euro, și lași mărunțișul acolo, să nu ți se închidă contul. Deoarece suma asta e prea mică pentru a fi depusă în cont de depozit, ea va fi transferată într-un cont curent, iar dacă tu ești fraier și uiți de ei, vei decarta cei 15 euro pe lună.

Evident că am retras tot ce aveam în conturi, și am solicitat închiderea lor, motivat și de faptul că procentul comisionului de ridicare a banilor tocmai a ajuns la un nou nivel record, de 0.5%.

Oare cum le-a trecut prin cap să ia o astfel de măsură? Îmi închipui următoarea ședință în consiliul de administrație:

Șeful, Lăcomin Haporeanu: Vreau să găsim noi metode de a stoarce bani de pe clienții noștri. Băncile concurente oferă tot mai multe avantaje, și banii clienților merg spre ele. Nu e cinstit, fiecare dintre noi trebuie să-și mai cumpere câte 10 hectare de teren intravilan, iar austriecii ăștia cer și ei tot mai mulți bani! Vreau să vă puneți capul la contribuție și să-mi dați soluții!
Șef adjunct 1, Limitel Porcea: Păi am putea să mărim comisionul de ridicare a banilor. Asta ne va aduce un venit considerabil!
Șeful: da, asta e o soluție, dar e insuficient. Vreau ceva mai pervers!
Șef adjunct 2, Rezoniu Deștepțescu: există o resursă de bani aproape gratuită-conturile inactive. În aceste conturi sunt uitați o grămadă de bani, iar șansele ca cineva să vină să-i ceară înapoi sunt aproape nule.
Șeful: de ce?
Deștepțescu: păi care sunt motivele pentru care un om retrage banii de la bancă? Sau are nevoie de bani, sau se teme să nu-i piardă. Când cineva are nevoie de bani, nu se va îndrepta spre cei 2-3 euro dintr-un cont vechi, și cu siguranță nu-i pasă dacă va pierde acești bani. În concluzie, putem să băgăm mâna adânc în ei, fără frică!
Șeful: mă, nu ești prost. Dar nu știu de ce nu-mi place soluția asta. Mi se pare mult prea de bun simț, nu e genul nostru.
Șef adjunct 3, Scârbovan Șoricescu: am o idee genială! Am putea să ne înfruptăm din banii aceștia inactivi, dar e și mai bine dacă vom pune o chirie considerabilă pe aceste conturi! În loc să luăm 3 euro din cont, mai bine luăm 15 euro chirie… pe lună!
Șeful: MWHAHAHAHAHAHAHA! Asta e o soluție care-mi place. Ești tare!
Deștepțescu: dar dacă se va crea un sentiment de neîncredere în rândul clienților, care se va propaga apoi în rândul acționarilor?
Șeful: păi va fi și mai bine! Prețul acțiunilor va scădea, iar noi le vom putea cumpăra ieftin! Și apoi refacem noi încrederea oamenilor, pentru că românii uită repede.

Nu cred că au avut alte argumente economice pentru această măsură, în afară de lăcomie, nesimțire, și aroganță. Eu problema o văd cam așa: un om vine acasă la tine, și își uită portmoneul cu mărunțiș, iar apoi nu îl mai întâlnești câteva luni. Ce faci? Păi dacă ești om cinstit, îl pui deoparte și nu te atingi de ei, indiferent cât timp se va scurge. Dacă ești un om obișnuit, fără prea multe principii, aștepți o vreme și apoi îți însușești banii, pe principiul sănătos învățat din copilărie „ce-am găsit al meu să fie”. Dacă nu ești nici cinstit, nici obișnuit, ci o canalie versată, școlită prin universități economice, atunci îi vei cere omului o chirie arbitrară pentru spațiul din casa ta ocupat de banii lui. Sau pe biții pe care contul lui îi ocupă pe calculatoarele tale.

Ce s-a întâmplat aici nu e o raritate. De curând, o altă bancă a făcut jonglerii cu dobânda la credite, mărind-o fără să anunțe clienții, care apoi se trezeau că aveau de plătit penalități. Cazul a fost expus în presă, dar fără prea multă vâlvă. De acesta încă nu s-a vorbit nimic. Nici de către presă, nici de către politicieni, nici de către Banca Națională, instituția pe care unii se încăpățânează să o considere credibilă și bine intenționată.

Băncile sunt, din păcate, un rău necesar, dar băncile din România au atins un grad de impertinență care de obicei se tratează cu un kil de uraniu îmbogățit. Sunt de acord ca băncile să se umfle din dobânzile la credite, pentru că până la urmă asta e treaba lor. Dar nu sunt de acord să:

  1. ia comisioane pentru tranzacții, când aceste tranzacții sunt impuse de stat (firmele nu pot face plăți cash pe sume mari)
  2. ia comisioane de operare conturi, sau operare credite, sau alte cretinități de genul ăsta
  3. facă asigurări de viață la cei pe care-i creditează (nu sunt eu expert aici, dar asta îmi pute a monopol)
  4. schimbe condițiile unui contract de creditare sau depozit în mod unilateral – ar trebui să fie anunțat clientul, și acesta să aibă dreptul de a renunța la contract fără penalități, dacă nu-i convin noii termeni
  5. decidă în mod arbitrar cine primește și cine nu primește credit, fără ca motivele să fie expuse

Ei, BNR, nu se aude? Poate că ar fi cazul să faceți curat în curtea băncilor, înainte de a vă tot băga râtul în economie și de a-i tot pupa în zonele păroase pe cei de la FMI.