Articole Nașpa Rău

De 1 Decembrie

Oare v-am spus vreodată că urăsc Istoria? Adică am urât-o mult timp, în școala generală și în liceu, când trebuia să învăț toate datele alea tâmpite, și toate numele de personaje de care mi se rupea, dar care cică au avut un rol important în deplasarea pe axa timpului a ceea ce în final am ajuns să cunoaștem sub numele de popor român. Pe vremea aceea nu mă chinuia pe mine faptul că istoria este o știință care ar putea fi explicată cel mai bine prin mecanica cuantică și teoria universurilor paralele, gradul de probabilitate al unei anumite istorii crescând sau scâzănd în funcție de regimul politic aflat la guvernare și al alianțelor politice internaționale (asta mă chinuie acum), ci mă chinuia o vacă de profesoară care preda citind cuvând cu cuvânt din carte, și care mai avea și prostul obicei de a da lucrări de control neanunțate, momente în care treceam prin toate nuanțele și gradele de intensitate ale disperării.

De ce vorbesc despre istorie? E cam greu să nu vorbim despre istorie când iată, mai dă peste noi încă o zi de 1 Decembrie, ziua noastră națională. În această zi toți cei care au mai mult de 4 clase și mai mult de o jumătate de emisferă cerebrală se gândesc măcar pentru câteva secunde la Marea Unire, ajutați în acest sens de emisiunile TV, sau de manifestările stradale, sau, pentru cei mai evoluați, de materialele din presa scrisă. Este bine? Poate că da, poate că nu. Nu știu dacă are toată lumea motive să se bucure pentru această unire; unii ardeleni urăsc dependența de București, minoritățile maghiare au încă resentimente pentru ziua care marchează, totuși, o etapă de război în care le-am cam tras-o fraților lor de peste graniță, și poate mai sunt și alții. Fiecare cu motivele lui, nu poți să-l obligi pe un om să se bucure la comandă (nu că nu s-a mai încercat asta, de câteva ori).

Poate că ziua de 1 Decembrie nu este cea mai bună alegere pentru ziua națională. Hai să ne gândim un pic: ce vrem noi să sărbătorim într-o zi națională? Un fapt istoric, un moment din trecut, sau pur și simplu că suntem români? Acuma știu că mulți vor spune că nu e nici o mare brânză că suntem români, că mai bine eram canadieni, și cu riscul de a devia puțin de la subiect le voi răspunde, aici și acum: într-adevăr poate că era mai bine, dar nu sunteți. A fi român este o stare de fapt, ești așa prin părinții tăi, care sunt așa prin părinții lor, și așa mai departe. Adică este, la o scară mai mare, ceea ce este certificatul tău de naștere la o scară mai mică. Este identitatea ta. Chestia asta cu “mai bine mă nășteam în altă țară” este o aberație de lobotomiat: cum să te naști în altă parte, când tu ești produsul genetic al unei linii de strămoși care au trăit aici? Dacă te nășteai în altă țară nu erai tu, și nu puteai să te bucuri că ești în altă țară! Sau poate îți pare rău că te-ai născut? Atunci de ce petreci cu prietenii de ziua ta, în loc să te relaxezi într-un loc retras, în compania unei bucăți de funie sau a unei lame de ras?

Ziua asta ar trebui să fie pentru colectivitate ceea ce este ziua de naștere pentru individ. Nu comemorare a unor fapte istorice care lasă un gust amar unora (chiar dacă puțini, sunt și ei oameni), nu prilej de umflare în pene vadimisto-păunesciană, nu prilej de discursuri ale conducătorilor. Pur și simplu o zi în care să ne simțim bine că suntem ceea ce suntem. 1 Decembrie nu e o zi prea grozavă din punctul ăsta de vedere: e frig, e aproape de sărbători și unii dintre noi încearcă să tragă tare ca să termine lucrul, și mai e și ziua mondială anti-SIDA, baje dracu’n capu’ lu’ ăia de la OMS! Naiba să o ia de istorie – de ce trebuie istoria să ne dicteze în ce zi să avem sărbătoarea? În loc să fie vara, când e cald, frumos, putem ieși la iarbă verde…

Da’ până la urmă nici așa nu e rău… dacă asta o avem, pe asta o folosim.