De la public

Despre apă și nu numai

sau “Din învățăturile Casei Atreides către frații pamânteni”

 

Preemptive strike:

Fiziologic este a te apuca cu mâinile de blugi și a roti ochii bulbucați de jur împrejur în căutarea mântuirii atunci când o senzație de revărsare îți cutremură vezica. Deși poate ceva-ceva noțiuni de preemptive strike ai fi putut desluși și aplica de prin Counter-Strike, Unreal, Diablo – chestii cu o anumita aplicabilitate în viața reală, după cum se vede (mai clar: atunci când dușmanul advers își ițește manevrele, este bine să-i dai două-n cap înainte să se hotărască asupra configurației exacte a posibilei pete pe care ar putea-o lăsa pe nădragii tăi sau pe peretele deja galben al oricărei clădiri din raza ta vizuala).

Să facem o colecție de cazuri, să extragem elementul comun și să dăm o soluție general valabilă (există, pe bune):

Cazuistică:

1. Concert Megadeth, Arenele Romane. Se servește bere, pepsi, fanta, apa minerală, apă plată, stropi de transpirație de pe rândul din față. Nici o problemă, dar în așa concentrație de lichide, normal că ajungi la punctul în care, într-un respiro, cauți din ochi lăcașul de alinare și te îndrepți încrezător într-acolo. …ca să dai de o turmă mixtă ai cărei masculi se ușurează-n chiuvete sub ochii pioși ai domnișoarelor conștientizând subit lipsa de noroc în viață când au dat de ăștia – “și părea băiat bun altfel…”. Pe scurt, 5 minute de așteptat “in order to do it properly” nu se merită, mai înțelept este ca toată gașca să-și sumeată ustensilele, să le rezeme de marginea chiuvetei și să-i dea drumul într-o reverie de culori și dimensiuni.

2. Apa înseamnă sănătate. Din apă ne-am născut ca organisme și în apă ne vom transforma la loc prin descompunere. Simplu ca buna ziua. Măcar un simulacru de mit semi-religios să-ți faci din asta și să apeși plin de cucernicie naibii butonul ăla mare de tras apa prin budele publice. Poți să invoci ce vrei, să îndrugi vrăji, să faci ritualuri, doar să conțină pe undeva printre pașii de inițiere și trasul apei ca mișcare simplă, având ca simbolism “spălarea de spiritele rele” sau “lepădarea de spiritele bune” dupa caz, convingeri și credințe. În acest fel, următorul nefericit client al restaurantului care s-a nimerit să respire atmosfera la un loc cu tine nu va mai face aluzii sonore la o anume dimensiune organică reversibilă a matriarhatului în familia ta, urmând ca după expirația ce a folosit drept purtătoare invectivelor să-si blocheze voluntar căile respiratorii până va reuși să facă cei câțiva pași necesari în afara ariei calamitate.

3. Prin București există bude ecologice…o problemă rezolvată aduce vreo 20 noi. Astfel, prin anumite parcuri, o distracție extrem de addictive pare să fie scuturatul viguros al respectivelor cabine verzi când cineva se află înăuntru. Sunt oareșcum împotriva tehnicii, din cauză că puteți deranja respectiva victimă din a scrijeli pe pereți “Penetrez profund. Mitică. +021….” și nu se mai înțelege mesajul său sau, mai important, numărul de telefon. Un alt efect secundar e faptul că indivizii din gașca cutremurătoare de bude ecologice vor avea ceva rețineri în a le folosi din motive de dezgust coroborate cu o vagă suspiciune cum că restul gaștii ar putea, în numele aceleiași distracții elevate să-i victimizeze și pe ei în hohote isterice. Așa că aceștia preferă să-și dea drumul pe dinafara, “while performing a careful surveillance of the area”.

4. E sezon estival. Din nou. Prilej de meditație asupra circuitului apei în natură și prin digestia omului. Și ce omagiu mai frumos poți aduce amândurora decât să intri frumușel în apa mării pân’ la brâu și să te faci c-ai văzut ceva extrem de interesant la linia orizontului (un delfin, un vapor, un apus de soare – nu conteaza, oricum nu te întreabă nimeni). Dupa câteva minute dai senzația aia de “mi s-a părut…” și te întorci la cearceaf pe plajă, așteptând să se realizeze fascinanta integrare si întrepătrundere a lichidelor, urmând ca mai târziu un pic să intri vesel și să înoți viguros, poate și făcând un pic de diving cu capul la fund ca să-ți aranjezi freza udă peste privirea bronzata.

Elementul comun:

În vreme ce aceste mici inconveniente ale trăsăturilor încă naturale ale omului nu par să fie totuși realmente mari probleme (în sensul că totuși…cine o să știe pân’ la urmă?) fenomenul poate fi deranjant pentru unele exemplare mai atipice ale speciei, exemplare care caută o explicație. Și o posibilă cauză decenta ar putea-o constitui caracterul urgent și iminent care însoțește câteodată fenomenul de redecorare artistică a mediului înconjurător. Atunci ne oferim să sugeram niște “tips and tricks” numai bune fix prin prisma acestui nivel de urgență.

Soluția:

Soluția este foarte simplă și la îndemână, o puteți găsi prin romanele din ciclul Dune, unde mecanismul a fost conceput din alte motive – însă va servi cât se poate de bine și în situația de față, rezolvând problema fiziologica la ambele capete ale traiectului digestiv. Și ideea sună cam așa: dacă nu vă puteți asuma decent propria fiziologie, puteți folosi un mic dispozitiv cu o țeavă în dreptul gurii care reciclează lichidele personale.

În acest mod simplu, dacă ți-a fost nu-știu-cum să dai 10 mii pentru acces într-o budă special amenajată (sau decât să dai 10 mii și să nu știi s-o folosești), iată: ai bonus încă o economie de vreo 50-100 de mii pe zi, pentru că probabil nici sete nu-ți va fi prea des. Și, după părerea mea, la câtă imunitate la dezgust am văzut eu, aș zice că folosirea vreunui filtru pe traiectul dispozitivului e complet facultativă.

Iar dacă setea nu se potolește prin aceste mijloace proprii, dați un semn și fac eu cinste pân’ la saturație.

Lolek