Articole Nașpa Rău

BU HU HU, Franța a spus NU

Și Olanda a spus nu, și vor mai spune și alții. Și care e problema? Pentru ce trebuie să ne panicăm, și să ne plângem din nou de milă, că iar vom rămâne pe dinafară? Sau poate ar trebui să ne învinovățim, că din cauza noastră întorc olandezii fundul către Europa. Ei bine, eu, aici, declar solemn următoarele: foarte bine că această constituție este respinsă. Europa are două posibilități: sau se transformă în Statele Unite ale Europei, sau în Uniunea Statelor Socialiste Europene, iar constituția asta era exact calea spre ultima variantă.

De câțiva ani buni eu am ajuns la o concluzie tristă: România se deplasează spre Europa, dar și Europa spre România. În loc ca țările din Est să ajungă din urmă pe cele vestice, ele se întâlnesc la mijlocul drumului, și asta nu cred că este ceea ce s-a dorit. Sincer eu prefer să știu că există o Europă solidă, chiar dacă mai greu accesibilă, decât acest amestec de lene socialistă franceză, aroganță și ignoranță germană, naționalism zgomotos spaniol, conservatorism englez și corupție estică.

Să analizăm cauzele respingerii constituției UE, și să tragem niște concluzii. De la început, vreau să vă spun că m-am săturat de teoria mâinii de lucru ieftine din Est cauzatoare de șomaj. Dacă populația a votat NU din această cauză, înseamnă că habar nu au care este realitatea, sau, mult mai probabil, că sunt manipulați cu dibăcie de politicieni. Să intre bine în cap, o dată pentru totdeauna: muncile pe care le fac esticii în Europa sunt cele pe care nimeni de acolo nu vrea să le facă, pentru că: 1. sunt munci grele, 2. nu sunt munci în care să stai la birou și să joci Solitaire, 3. ajutorul de șomaj este mare și atunci mai bine stai și freci pfefferminz-ul decât să transpiri pe schele sau pe câmp. Iar declarațiile politicienilor pe această temă sunt 100% ipocrizie, pentru că nu mă va convinge nimeni că într-o țară din UE, unde nu poți trage un pârț fără ca cineva să te observe, se poate munci la negru fără știrea și binecuvântarea tacită a autorităților. Politicienii lor sunt fericiți dacă firmele la care au ei acțiuni preferă mâna de lucru ieftină din estul Europei, aducându-le astfel profit și dividende, dar pe de altă parte exploatează nemulțumirea populației în scop electoral.

Bun, și acum că am văzut profunzimea cauzelor economice, să ne îndreptăm spre adevăratele cauze, care până la urmă sunt rezumate într-o singură noțiune: specificul național. Francezul vrea să fie francez, iar olandezul olandez. Francezul nu vrea ca cineva să-l oprească a produce brânză mucegăită și fermentată, iar olandezul nu vrea ca cineva să-i ridice dreptul sfânt de a fi penetrat anal, de a alege prostituatele din vitrină și de a scăpa de bunica octogenară prin eutanasie (convingând-o probabil că semnează pentru abolirea căsătoriilor homosexuale). Mă rog, fiecare cu ce-i place, și cu ce-i cade bine. Problema este că oamenii nu sunt dispuși să renunțe la ceea ce sunt, la specificul lor, și de asta au votat împotriva constituției. Mulți oficiali de la Bruxelles au spus că textul este deja un compromis maxim, și că va fi dificil de schimbat după atâta amar de negociere (și de șpagă, aș adăuga eu). Compromisul ăsta este un cuvânt drag politicienilor, pentru care e ușor să facă poleiască rahatul cu aur, dar nu întotdeauna este cea mai bună variantă. Cum ar fi ca natura să facă compromisuri? Cum ar fi ca toate particulele elementare să aibă aceleași caracteristici? Sau ca toate orificiile corpului uman să fie un compromis între gură și anus?

Cum ar fi trebuit făcut? Simplu: când mai multe state nu sunt de acord cu un lucru, nu faci un compromis între diferite soluții, pentru că nimeni nu va fi mulțumit, ci pur și simplu scoți respectiva aberație din constituție. Simplu. Dacă nu există acord, înseamnă că nu e ceva vital, și se poate și fără. Lași fiecare țară să fie așa cum vrea ea să fie, și legiferezi doar ce e absolut esențial, cel puțin la început.

Cum ne afectează pe noi această problemă? Păi ne afectează așa de tare, că ni se cam rupe. Ok, am auzit declarații cum că va crește exigența pentru România, că vom avea de trecut condiții mult mai dure pentru integrare. Și hai să ne lamentăm, pregătindu-ne sufletește pentru eșec, așa cum am făcut-o înaintea partidei cu Olanda. Ceea ce nu spune nimeni este că exact aceste condiții sunt importante, nu integrarea în sine. Nu are nici o legătură constituția UE cu eliminarea corupției, cu crearea unui mediu liber concurențial pentru afaceri, eliminarea ajutoarelor de la stat, sau reducerea birocrației. Puneți condiții, dragi europeni, mai puneți încă de trei ori pe atât, și monitorizați la sânge. Iar când noi vom ajunge să îndeplinim aceste condiții, atunci chiar nu va mai conta dacă mai avem în cine să ne integrăm, și vom fi fericiți a vă pune la căpătâi o coroană cu doisprezece steluțe galbene. Sau, dacă vom fi la fel de miștocari, să dăm ‘ue la UE.

Un sfat dezinteresat pentru oficialii de la Bruxelles: dacă țineți chiar așa de mult la adoptarea constituției, aveți de urmat o serie de pași. Comandați pe Internet cartea “Catalog de prezentare a terorismului mondial”, și căutați compania multinațională Al Quaeda S. A., Afganistan-Iran-Siria-Irak. Studiați oferta de prețuri și comandați un combo 3 în 1, toate taxele incluse. După ce ați parafat contractul, alegeți trei clădiri de importanță europeană, de preferință în țări eurosceptice, iar apoi singurul lucru pe care trebuie să-l faceți este să priviți la televizor focul de artificii. În lunile următoare consensul va fi garantat. A mers pentru Bush, nu?

Articol publicat inițial pe 7 iunie 2005