De la public

Snobilime vs. Imbecali

Nu e un păcat să fii bogat. Așa cum zice o vorbă adaptată din bătrâni “Decât sărac și bolnav mai bine bogat și sănătos”. Chiar în situația în care procesul de îmbogățire are la bază afaceri cu iz de hazna și tunuri din banu’ public, fentarea taxelor și impozitelor și licitații trucate, atâta timp cât din asta iese o firmă stabilă, un lanț de hoteluri, o bancă sau ceva, acolo, care desfășoară o activitate economică, până la urmă, în timp, e un lucru bun. La urma urmelor bătrânul Toyota n-a ajuns de la o făbricuță de cuie la una de autoturisme rupându-se bucați să plătească taxe și impozite. Las’ că plătește Toyota acuma într-o zi cât a eludat, pe vremuri, timp de 5 ani.

Cantitatea de oameni bogați, până la urmă, determină nivelul general de bogăție al societății. Pen’că atunci când baronul local începe să-și construiască vila, dă de lucru unei firme de construcții, cumpără materiale, etc. Și mai dă de lucru prin firmele lui la o seamă de oameni, care, de bine de rău, au un salar; în 90% din cazuri mai bun decât cel pe care l-ar fi câștigat la o firmă de stat.

Buuun. Tot elogiul ăsta adus miliardarilor, cum or fi ei, îl fac ca să nu se creadă că aș avea ceva cu oamenii cu bani. Mai ales față de cei care i-au făcut prin efort adevărat, nopți nedormite, nervi și sănătate consumată am un respect și o admirație deosebită, patron ești 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână și cine crede că patron=bronzat pe plajele Spaniei + mașină adevărată 4×4=16 + vilă + cabană la munte + stat pe spate și așteptat ca negrii să facă bani pe plantație se înșeală în cele mai multe dintre cazuri.

Problema mea e undeva altundeva, tendința interesantă de a se crea un soi de aristocrație a indivizilor cu bani. Evidament, reprezintă o clasă socială aparte, da’ de-aici până la “aristocrație” distanța e de 7 mări, 7 țări, 7 ani de-acasa, 16-17 ani de școală, etc.

Hai să detaliem un pic.

Păi în primul rând, emblematic, jijiul îmbogățit (nu contează în context ce naiba de societate e aia în care un individ cu IQ de găină trecută prin gripa confraților și boala vacii nebune ajunge să se îmbogățească). I se pare că dacă are bani are și un rol mesianic, să îndrume și să conducă masele. I se pare că orice porumbel cât pterodactilu’ îi iese pe orificiul de pe centru, sus, e o vorbă de duh, va intra între marile maxime ale omenirii. Iar legea îi stă la picioare sau, și mai bine, în drept cu fermoarul de la șliț. Îi place să iasă și să stea în față. Când nu-l scoate media din proprie inițiativă (nu contează în context ce naiba de media e aia care își găsește subiectele sorbind încontinuu aforismele autiștilor), face el ceva să intre în atenția presei, să nu-l uite lumea. Ctitorește biserici, case, mă rog, ctitorește el ceva, acolo, și e neapărat cât se poate de credincioș, convins fiind că Dumnezeu, Allah, Buddha, Bon Scott, extratereștrii l-au creat cu o menire clară, care-o fi ea, muuuult mai importantă decât cea a individului care curață strada.

Dar gradul de contagiozitate a imbecalilor e relativ redus. Până și un om cu o brumă de bun simț elementar, needucat și neculturalizat, sesizează imediat cabotinismul și bufoneria indivizilor și se distrează de emanațiile lor, presărate cu tâmpenii cu atât mai delicioase cu cât sunt involuntare și naiv-agresive. S-au citat și victime dar aș aprecia că nu prea conteaza în economia socială. În total impactul individului asupra culturii societății e cam 0.000001 așa că îl putem nota cu inofensiv și schimbăm canalul.

Și acum ajungem la snobilime. De multe ori discutăm de generația a II-a, progenitură a primei generații de imbecali, sau, în unele cazuri, chiar de prima generație. Băieți educați prin facultăți de obicei particulare (da’ nu numai, oricum făcute târziu și ciudat), unde n-ai nevoie de ganglion cerebral (nu contează în context ce naiba de învățământ e ăla unde poate termina facultatea orice oligofren care are nevoie de calculator pentru înmulțirile numerelor cu o cifră) , foarte duși prin vest – poate și pe-acolo găsind câte o instituție care își zice “de învățământ” de unde, pe bani, mai poți câștiga o diplomă. Eh, întorsi după două luni, cu grave probleme de exprimare în limba română, mult prea săracă față de engleza, italiana, spaniola, burundeza de baltă care urgent le-a ajuns a doua natură, băieții (și fetițele) ăștia încep să epateze. Într-un limbaj presărat cu barbarisme și cu cele trei prețiozități pe care le-au învățat de cu dimineață din dicționar, ne luminează pre toți, formându-ne gustul estetic și nu numai, fără milă și cruțare, pe principiul “nu luați prizonieri”.

De la înălțimea costumului (neapărat de firmă) purtat cu nonșalanță dimpreună cu o cămașă bordeaux (nu roșu închis) descheiată până la buric(???) ne explică cum tre’ să ne îmbrăcăm ca să fim “trendy” (ce-o mai fi însemnând și asta? dacă trend=tendință, trendy=tendențios?), ce muzică tre’ să ascultăm, ce mașină merită să ne luăm și pe unde tră’ să ne ducem și ce să vizităm.

Te-ai aștepta să auzi de la VIP-urile, star-urile, vedetele, într-un cuvânt “aristocrații” ăstia, câte un nume de film adevărat sau o impresie lăsată de Requiem-ul de Mozart, o instigare la citit Umberto Eco sau, mai știu eu, un îndemn spre a vizita muzeul Prado. Da de unde! Cu un pufnit disprețuitor îi vor desființa pe: Costi Ioniță, adidașii din material textil, Rambo 1, 2, 3, 4… și pe marele poet V.C. Tudor.

Până aici cădem de acord. Momentul când sinapsele mele încep să patieze e cel în care aud “înlocuitorii”: Animalele X, Y sau Z, Titanic și Coelho. Ei și dacă nu bateți magazinele pariziene de biju-uri și cârpe și nu vă cazați la Hilton sunteți cel puțin retardați.

Din păcate efectele pe termen scurt și lung ale snobilimii sunt devastatoare. Pen’că personajele astea sunt, de multe ori, “vedete”, adică personaje care apar pe sticlă mult și insistent și ajung să aibă un impact serios nu numai asupra gospodinelor cu părul pe moațe care oftează în căldurile pre-menopauză la “Din dragoste”, ci și asupra adolescenților (extrem de grav) și a persoanelor cu o educație medie. Din momentul ăsta bunul simț elementar și inteligența nativă, dacă sunt lipsite de sprijinul culturii și al educației, sunt copleșite de spoiala de intelectualitate manifestată de snobil și încep să se formeze tipare culturale, comportamentale; modele. De aici efectele pe termen lung sunt evidente. Iar eforturile depuse în sprijinul educației și culturalizării adevărate – și așa puține și de multe ori neinspirate – devin ineficiente și futile.

Așa că îl prefer pe jiji, măcar mă binedispune.

Horațiu R.